Se afișează postările cu eticheta datorii. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta datorii. Afișați toate postările

luni, 3 iunie 2013

Noua Ordine Mondială

illuminati
“The New World Order” (“Noua Ordine Mondială”) este titlul unui cărţi scrise de romancierul şi jurnalistul H. G. Wells şi care a fost publicată în 1940. Subiectul romanului făcea trimitere la procesul de instaurarea a unui guvern mondial unic.
Cartea lui Welles era în mare parte construită ca un răspuns al manifestului publicat în 1939 de către Clarence Streit,  intitulat “Union Now”, în care acesta făcea apel la formarea imediată a unui guvern mondial unic (one world government) ca urmare a eşecului înregistrat de Societatea Naţiunilor.
Sintagma a fot preluată de preşedintele George H.W. Bush care, la 11 septembrie 1990, în cadrul discursului susţinut în faţa Congresului american folosea expresia “nouă ordine mondială” că fiind definitorie pentru noua direcţie pe care se înscrisese diplomaţia americană după 1932 şi 1960.
În cadrul relaţiilor internaţionale din perioada 1990-2000 susţinătorii tezei “imperiului global” considerau că utilizarea acestei expresii reflectă dorinţa de expansiune a tot ceea ce defineşte modelul american: democraţie şi economie de piaţă.
Expresia este repudiată de câţiva antimondialişti şi anticapitalişti că denunţă mondializarea economică dominată de o concepţie unică de factură liberală. Pe de altă parte, politicieni americani că Lawrence Patton McDonald consideră că noua ordine mondială va fi o fuziune între capitalism şi socialism.
Cert este că Noua Ordine Mondială (NOM) este un concept geopolitic apărut imediat după războiul rece şi care face referire la alinierea ideologică şi politică a guvernelor şi organizaţiilor mondiale către un factotum politic şi economic încarnat de SUA.
De cele mai multe ori conceptul este asociat, în funcţie de context, cu problematici care fac trimitere la consolidarea unui guvern mondial.
O astfel de mişcare este explicit revendicată de câţiva oameni politici cum ar fi George H. W. Bush, Jean-François Copé, Dominique Strauss-Kahn, Jacques Attali, Nicolas Sarkozy sau François Hollande.
Numai că, având în vedere complexitatea şi amploarea problemelor implicate de o astfel de mişcare, există o întrebare greu de surmontat: ce se întâmplă cu democraţia?
Cu atât mai mult cu cât utilizarea pârghiilor de dezinformare separă şi mai mult liderii de conducători şi suscită, printre altele, o neîncredere generalizată în raport cu potenţialii conducători.
Mai multe teorii conspiraţioniste utilizează termenul de “nouă ordine mondială” pentru a desemna procesul de preluare a controlului asupra economiei mondiale de către elite conspirative în special de factură financiară.
Teoriile mai puţin alarmiste anticipează punerea în scenă a conceptului prin înlocuirea guvernelor totalitare cu cele democratice, în timp ce alte teorii pun accentul pe implicarea francmasoneriei în trasnpunerea în viaţă a conceptului.
Teoria imperiului global
Susţinătorii teoriei imperiului global consideră evenimentele politico-sociale survenite după 1989 ca fiind o tendinţă evident de tranziţie a umanităţii către un imperiu global care, într-o primă perioadă, se concretiza printr-o ordine mondială polarizată în cadrul unei singure puteri, SUA.
Teoria susţinută de filozoful Francis Fukuyama a fost dezvoltată de politologul Zbigniew Brzeziński (nume prezent şi în culisele organizaţiilor prezentate în episoadele precedente), consilier pe probleme de securitate ale preşedintelui american, Jimmy Carter.
Pentru menţinerea hegemoniei şi devansarea rivalilor de talia Chinei, Rusiei sau Japoniei, Brzezinski estima că SUA trebuie să se alieze cu Europa pentru a domina Eurasia folosind pentru aceasta elitele.
Pentru aceasta, însă, SUA are nevoie de un partener european, dar cum Europa este extrem de divizată, Brzezinski se declară partizanul unei colaborări mai strânse cu trei ţări europene de anvergură mondială: Marea Britanie, Franţa şi Germania.
Supremaţia Euroasiei este strategică pentru că aceasta deţine ¾ din resursele naturale în materie de energie şi reprezintă 60% din PIB-ul mondial. Aceasta poate explica de ce nu se poate ajunge, pentru moment, la un consens internaţional.
Dacă puţine persoane contestă hegemonia SUA, existenţa unui imperiu american suscită vii discuţii.
Teza naţiunii dominante este contestată prin teze ce fac trimitere la o lume multipolară. De exemplu, China şi India pot fi considerate ca poli de putere similari SUA, iar în ultima vreme au apărut uniunile geopolitice (de genul Uniunii Europene) ce par a contesta teza naţiunii dominante.
Mai mult, SUA este considerat un pol de putere în declin, deoarece, începând cu anul 2000, SUA a înregistrat o suită de eşecuri frecvent asociate cu erori comise spontan. În această categorie pot intra: criza din Irak, cea din Afganistan, criza bancară şi economică a debutat în 2008 în SUA şi a contaminat întreaga lume.
În plus, supremaţia dolarului ca monedă de schimb este din ce în ce mai contestată, mulţi fiind cei care repudiază folosirea acesteia în schimburile internaţionale.
Pe de altă pare, sub conducerea lui Vladimir Putin, Rusia revine în forţă regăsindu-şi vigoarea economică şi diplomatică, în timp ce China şi-a conturat deja imaginea de putere economică.
În aceste condiţii, în ultima perioadă, când se vorbeşte de un guvern mondial nu se mai ia în calcul existenţa unei singure entitaţi mondiale, cu o monedă comună, ci mai curând de o sumă de organizaţii şi instituţii internaţionale care să asigure cooperarea între popoare.
Cu toate acestea nu pot fi neglijate o serie de elemente ce par a pregăti trecerea lumii către NOM.
Astfel, economistul John Maynard Keynes, principalul reprezentant al Commonwealth, la discuţiile legate de crearea sistemului de la Bretton Woods, insistă pentru crearea unei Bănci de Reglementare Internaţională care va avea, printre alte prerogative, şi acela de a emite o monedă internaţional numită “bancor”. Cum proiectul nu a avut succes s-a mers pe varianta creării FMI ce poate emite moneda internaţională numită DST.
Într-un raport al Comisiei Trilaterale din 1975 întitulat “The Crisis of Democracy” este frecvent denunţată tendinţa guvernelor occidentale de a aluneca într-o zonă dictatorială. Conform acestui raport, nemulţumirii cetăţenilor trebuie să li se răspundă cu un “recurs la manipulare, la compromise, precum şi constrângeri necesare pentru a se ajunge la o decizie”
David Rockefeller, unul dintre personajele cheie ale grupurilor Bilderberg, Illuminati, CFR etc, menţiona în volumul său de “Memorii” că atât el cât şi familia sa lucrează împotriva intereselor americane dar, în acelaşi timp eforturile sale sunt direcţionate pentru construirea unei suveranităţi supranaţionale formate dintr-o elită intelectuală şi bancheri.
La ce să ne aşteptăm de la NOM
În primul rând, Noua Ordine Mondială se caracterizează prin ideea de unicitate. Toate elementele care o constituie sunt unice şi se vor impune întregii umanităţi.
Proiectul NOM este cel al unei lumi în cadrul căreia toţi suntem oameni, nu mai există naţionalităţi, cultura, religie etc, toată lumea împarte aceleaşi valori. Cu alte cuvinte, este vorba de o standardizare a valorilor şi modurilor de viaţă la nivel mondial realizată sub conducerea unei puteri centralizate prezentate ca garantul supreme al păcii şi securităţii pe Pământ.
Pentru punerea în aplicare a unui astfel de proiect sunt necesare următoarele elemente:
-    Guvern mondial care presupune dispariţia naţiunilor şi formarea de blocuri continentale care la rândul lor vor fi subordinate puterii centrale prezentate ca rezultatul unei “hiper-democraţii” şi care, în realitate, este sub controlul unei oligarhii financiare internaţionale.
-    Existenţa oligarhiei care exclude ca factor de decizie puterea politică şi care impune ca factor decizional o super-elită mondială formată din dinastii de finanţişti, bancheri sau industriaşi. Intelectualii sau politicienii nu vor fi altceva decât purtătorii de cuvânt al oligarhiei.
-    Sinteza socialism/capitalism . Conform modelului “teză, antiteza, sinteză” sistemul socio-economic impus întregii planete va fi de natură hibridă. Oficial acest model de societate va reuni cele mai bune aspecte din cele două sisteme, dar mai mult decât probabil că NOM se va baza pe aspectele cele mai libertine şi cele mai inegale. Asta va impune preluarea modelului etatist pe care se bazează socialismul, combinat cu principiile financiare ale economiei de piaţă caracteristice capitalismului.
-    Organizarea socială: Va fi o societate bipolară compusă din două clase sociale. În vârful piramidei sociale se va afla oligarhia, iar la baza piramidei sociale restul oamenilor, care vor avea un singur drept: cel de consumator.
-    Regimul politic: prezentat ca o “hiper-democratie”, guvernul mondial va fi, în acelaşi timp, şi o “hiper-dictatură”. Deciziile luate de acesta vor fi aplicate de o birocraţie omniprezenta ce le vor impune bazei sociale care nu vor avea nici un cuvânt de spus. Şi pentru a preveni orice fel de eventuale contestaţii, guvernul va avea la dispoziţie o armată mondială, care nu avea nici un alt inamic convenţional, decât cei care vor contesta NOM.
-    Societate de supraveghere destinată monitorizării continue a tuturor sferelor de activitate, un sistem similar cu cel descris de George Orwell în romanul său “1984”.
-    Moneda: În spiritul mondializării, monedele naţionale vor fi înlocuite, într-o primă etapă, cu monede continentale (de tipul Euro, dolar nord-american etc) pentru ca într-un final să se ajungă la moneda unică la nivel mondial impalpabilă, toate plăţile fiind efectuate electronic. Valoarea acestei monede va fi reglată de o Bancă Mondială controlată de oligarhia financiară, aflată în fruntea guvernului mondial.
-    Cultură şi spiritualitate: Proiectul NOM presupune o standardizare a modului de viaţă, a tradiţiilor şi a raporturilor de existentţă. Totul va fi condensat într-un model, ceea ce va implica uniformizarea tuturor modelelor actuale. “Religia” NOM va fi cultul omului luat în calcul ca materie şi nu ca spirit.
“La o criză mondială este necesar un răspuns mondial”
Am putea spune că NOM, cel puţin aşa cum a fost prezentat mai sus, este numele unei dictaturi planetare care va avea un singur scop: asigurarea perenităţii oligarhiei financiare şi industriale. Singurii opozanţi într-o astfel de situaţie sunt doar indivizii care vor refuza să se supună sistemului.
Întrebarea firească este: “Ce şanse sunt pentru transformarea proiectului în realitate?”.
Şansele vor fi oferite de o suită de crize grave a căror unică soluţie va fi prezentată ca fiind… NOM.
Fiecare latură a acestui proiect va fi prezentată ca un răspuns logic şi firesc la o criză particulară. Logoul final va fi “La o criză mondială este necesar un răspuns mondial” care necesită o structură unică s.a.m.d. În plus, întregii planete i se va garantata securitatea în schimbul restrângerii libertăţilor individuale.
Proiectul NOM nu este nici utopic şi nici atât de departe pe cât am crede. Fiecare clipă, fiecare eveniment ne aduce mai aproape de finalizarea acestui proiect. Uitaţi-vă cu atenţie la lumea din jur, priviţi cu un ochi mai critic desfăşurarea evenimentelor, analizaţi discursurilor liderilor de opinie şi, în mod garantat, veţi putea măsura distanţa până la instaurarea NOM.

sâmbătă, 24 noiembrie 2012

Cum se creaza datorii din nimic

Cum ne fura bancile



” E bine ca poporul sa nu inteleaga cum functioneaza sistemul nostru bancar si monetar, pentru ca daca acest lucru s-ar intampa cred ca ar incepe o revolutie maine dimineata.” HENRI FORD – 1863 – 1947

Cred ca nu exista persoana care sa nu se intrebe de ce trecem in acesti ani printr-o criza economica acum cand progresul a atins culmi de nebanuit si de ce muncim in fiecare zi mai mult fara ca banii sa ne ajunga. Noi santem saraci dar exista o institutie care chiar in perioadele de crisa cand ar fi normal ca nici ea sa nu funtioneze prea bine, vedem cu mirare ca ea continua sa existe si sa infloreasca. Aceasta institutie se chiama: BANCA. Bancile in ziua de azi sant ca un miraj, un miraj dintre cele mai puternice care au existat pe pamant.

Banii au aparut din necesitatea de a simplifica schimburile de marfuri, inlocuind schimburile in natura sau schimburile de marfa. Aceste monede erano batute de regi sau imparati direct in aur, argint sau alte metale semipretioase. Ele reprezentau o valoare atat prin ele insisi cat si prin faptul ca reprezentau valoarea marfii vandute. In felul acesta au aparut primele banci private care adaposteau aurul si obiectele pretioase ale clientilor. Ele dadeau in schimb persoanelor o hartie unde venea mentionata valoarea sau obiectul depus in banca. Acesta a ramas mecanismul de functionare al bancilor pentru diversi ani, unde banii aveau o valoare in aur.

De exemplu: dolarul. Pana in anul 1933 pe oricare din banconotele de un dolar se putea citi: convertibila in aur. De asemenea este important de stiut ca inca de atunci bancile erau controlate de persoane private. Banca centrala americana este o banca privata. Banca nationala a romaniei in vremea lui Ceausescu era o banca de stat care producea banii pentru poporul roman si care erau ai poporului roman.

Banii sant sangele care dau viata tuturor institutiilor noastre. Intrebarea este: cine creaza banii, in ce baza ii creaza, ce este debitul public, cine este cel care trebuie sa plateasca acest debit. Aceste intrebari sant ignorate de cea mai mare parte a populatiei.

Din nefericire economia si procesele sale tehnice apar haotice iar scurgerea de stiri in domeniul economic impreuna cu grafice, procentaje si sigle neintelese sant o optima ascunzatoare a adevarului. Realitatea este ca compexitatea asociata cu sistemul financiar este doar o masca proiectata sa ascunda unul din organismele cele mai paralizzante pe care umanitatea le-a cunoscut.

Ce este atunci Banca Nationala a Romaniei? Este o banca care face parte din sistemul european de banci centrale si poseda o cota din cota bancii centrale europene. Este ca o filiala a bancii centrale europene pe teritoriul Romaniei autorizata sa bata moneda si sa o imprumute. Aceste banci nationale se descriu ca “institut de drept public.” In acest caz public nu inseamna statal, public inseamna ca cotele de participare ale bancii sant deschise publicului. Cine are in mana aceste cote? Aceste cote apartin participantilor la capitalul bancii. Acestia isi aleg singuri un consiliu superior care indica in consiliul de ministri pe cine doresc ca guvernator al bancii in acest fel obtinand cote de proprietari, administratii si pot sa obtina controlul asupra propriei banci. Bancile nationale nu pot fi controlate de catre parlament, au doar obligatia de a transmite o simpla documentatie a activitatii pe care au depus-o. Deci bancile nationale nu sant institutii statale ci private.

Va expun cateva caracteristici ale BNR din site-ul celei mai mari enciclopedii a lumii Wikipedia: “Banca Națională a României (BNR), este banca centrală a României, o instituție publică independentă, singura autorizată și resposabilă de emiterea bancnotelor și monedelor valabile pe teritoriul României.

Principalele atribuții ale BNR sunt:

* elaborarea și aplicarea politicii monetare și a politicii de curs de schimb;
* autorizarea, reglementarea și supravegherea prudențială a instituțiilor de credit, promovarea și monitorizarea bunei funcționări a sistemelor de plăți pentru asigurarea stabilității financiare;
* emiterea bancnotelor și a monedelor ca mijloace legale de plată pe teritoriul României;
* stabilirea regimului valutar și supravegherea respectării acestuia;
* administrarea rezervelor internaționale ale României.

Totodată, BNR sprijină politica economică generală a statului, fără prejudicierea îndeplinirii obiectivului său fundamental privind asigurarea și menținerea stabilității prețurilor.

În îndeplinirea atribuțiilor, BNR și membrii organelor sale de conducere nu vor solicita sau primi instrucțiuni de la autoritățile publice sau de la orice altă instituție sau autoritate.”

Mai privatizata de atat nu se poate. Este o institutie independenta nu o institutie care apartine statului si poporului ci o institutie care SPRIJINA politica economica a statului, adica o institutie privata. In alte cuvinte nu tipareste bani pe care ii da statului. Ea tipareste bani pe care ii imprumuta statului cu dibanda si la valoarea cifrei care este scrisa pe bancnota asa cum fac toate institutiile private.

O data banca batea moneda in functie de rezerva de aur pe care o avea, dar s-a intamplat ceva din moment ce toata lumea are economia in dolari. Aceasta se datoreaza faptului ca dupa razboi FED (banca centrala americana) a batut moneda fara sa aiba valoarea sa in aur, pe care a raspandit-o in toata lumea, in acest fel disparand sigla: “convertibil in aur” care a fost inlocuita cu sigla “moneda curs legal”, ceea ce nu reprezinta valoarea sa in aur. Ba mai mult in anii 1971 Richard Nixon, o data cu incheierea acordului Bretton Woods, a declarat ca banii nu mai sant convertibili in aur, in acest fel nici o banca din lume nu mai poseda rezerve in aur. Uitati-va in jur. Mai exista undeva cavourile unde se tinea o data aurul? Nu. Acum au in casa doar ce incaseaza zilnic iar daca vrei sa scoti o suma mai mare trebuie sa anunti cu o zi inainte. De ce? Pentru ca acesti bani nu exista, deci bancile nu au bani. Nu sant in banci nici macar banii vostrii pe care i-ati depus. David Icke spunea intrun interviu ca daca in aceeasi zi la aceeasi ora toata lumea s-ar duce sa isi scoata banii din banca, bancile ar inchide intr-o ora si ar declara falimentul.Este legal deci sa te intrebi: daca nu in baza aurului in baza cui vin tipariti acesti bani?

Raspunsul ni-l da cartea bancii americane intitolata:”Mecanica Monedei Moderne” care explica modul in care se tipareste moneda in America si in toate bancile centrale ale lumii IN REZERVA FRACTIONATA.

Ceea ce se explica asa: un guvern decide ca are nevoie de moneda, de bani. Neputand sa creeze direct acesti bani tipareste banconote din bucati de hartie pe care le chiama titluri de debit public pentru o valoare, sa zicem de 10.000 de euro. Banca nationala care poate sa aleaga cine pote sa participe la licitatia cu vanzare a titlurilor, achizitioneaza de fapt debitul de stat. Si ce face de fapt? Tipareste bani in valoare de 10.000 de euro cu care cumpara titlurile de stat, adica este un schimb intre stat si o banca gestionata de privati. Deci titlurile de stat au fost schimbate de stat in contul unei banci private care emite moneda in contul Bancii Centrale. Chiar daca pare absurd acest proces, nici o moneda nu ar putea fi creata fara el. In acest fel cei 10.000 de euro au fost creati dar nu ca moneda fizica, ci electronic, fara hartie. In acest fel doar 10% din moneda care circula este costituita din hartie, iar restul de 90% exista doar in arhivele informatice. Titlurile de tezaur sant pentru ei doar un debit, adica banca nationala imprumuta statul cu acesti bani utilizand ca garantie doar promisiunea ca acesti bani vor fi restituiti. In acest fel debitul este creat din nimic, iar guvernul promite sa-l restitue. Guvernul adica statul trebuie sa restituie suma care sechiama DEBIT PUBLIC, adica bani pe care trebuie sa-i platim noi. Deci debitor si creditor al acestor bani este banca nationala. O banca gestionata de privati.

Acum vom vedea cum se creaza datorii din nimic.

Deci cei 10.000 de euro au sosit si se pun in contul unei banci commerciale. Bazandu-se pe regulile rezervei fractionare, acei bani devin instantaneu parte din rezerva acelei banci ca de altfel toate tipurile de depozite. Din acesta cifra 10% adica 1.ooo de euro devine in conformitate cu normele din cartea ” Mecanica Monedei Moderne” rezerva acelei banci. Ceilalti 9.000 de euro vor fi imprumutati la diverse persoane. Deci in continuarie din cei 9.000 de euro 10% vor constitui rezerva bancii iar restul de 8.100 vor fi imprumutati. Procesul poate merge la infinit iar cifrele castigate sant de domeniul miliardelor.Cu alte cuvinte in orice depozit bancar circa 90% din bani se pot crea din nimic. Acest mod de a face bani vine creat de sistemul rezerva fractionara.

Deci in base a ceea ce am zis pana acum cine ii da valoare acestei monede inesistente? Banii care exista. Deci aceasta moneda inexistenta sustrage valoarea monedei existente pentru ca orice marire a sursei de bani corespunde unei mariri a cererii si ofertei de servicii. In functie de cerere se obtine echilibru, daca preturile cresc se reduce puterea de cumparare a intregii monede in circulatie. Acest proces se chiama INFLATIE.

Banca tipareste bani si ii imprumuta. Noi nu stim unde sta adevarul. Nu stim ce e un debit nu stim ce e un credit, iar in banci nu exista nimic, nici macar economiile oamenilor. Astazi banii nasc din nimic, apasand tastele unui compiuter. Aceasta este inflatie si putem ajunge sa mergem sa cumparam tigari cu roaba plina de bani. Poate sa se intampre oricand in orice loc. Inflatia nu pote fi combatuta pentru ca sistemul rezervei fractionare este inflationist. Acesta este motivul pentru care puterea de achizitie al monedei devine mereu mai mica. Preturile la produsele de baza cresc in timp ce puterea de cumparare se micsoreaza, iar bancile chiama acest proces inflatie ca si cand dar fi ceva natural, in timp ce ele tiparesc alti bani care ne fac mai saraci. Tu muncesti mai mult dar nu ai nimic. Cand o banca bate moneda in realitate creaza debit pentru care ea este creditor. Pentru ca unicul mod ca sa creezi moneda este un imprumut. In sistemul nostru: banii=debit sant acelasi lucru pentru ca BANII SANT UN DEBIT.

“Daca nu ar exista debitul sistemului nostru monetar moneta nu ar exista.” Marriner Eccles guvernator al FED 1941

Dar mai este un element de care nu am vorbit si este propriu acest element cel care dezvaluie sistemul de frauda pe care se bazeaza acest sistem bancar: DOBANDA.

Cand guvernul sau o persona se imprumuta la banca, imprumutul trebuie restituit impreuna cu un interes. Deci toti banii pe care banca ii imprumuta se intorc inapoi la ea impreuna cu o taxa de dobanda. Fiti atenti: bancile creaza bani si ii imprumuta dar in nici un caz nu creaza bani cu care sa se plateasca dobanzile. Vazut dintr-o pozitie globala, bancile creaza din nimic un capital care reprezinta banii care sant in circulatie, il dau cu imprumut asteptand ca acei bani sa se intoarca inapoi la ei mai multi, mariti de taxa pentru dobanda. Dar atunci unde sant banii care servesc sa se acopere dobanzile aplicate capitalului?

In nici o parte, nu exista. Capitalul lor se mareste, iar banii sant mai putini generand astfel inflatia care este prezenta tot timpul in economie si care cere mereu alti bani ca sa acopere deficitul cauzat de nevoia de a plati interese. Acest lucru inseamna ca insolventele si falimentele fac parte din sistem si vor ramane mereu in societatea noastra. Proprietatile oamenilor devin ale bancilor in momentul in care nu se poate plati imprumutul. Acest lucru este de neconceput pentru ca ele iau lucruri care exista, lucruri facute , pentru niste bani, nefacuti, inexistenti, fabricati apasand cateva taste de computer; dar si pentru ca cantitatea de bani pe care banca ii cere nu a fost nici macar tiparita. Acesta este SIGNORAGGIO BANCAR.

Dar acest signoraggio ce scop are? Este simplu sa ne dam seama ca nu sant banii cei care sa ii intereseze pe acesti domni care au organizat cel mai mare furt planeter, pentru ca vorbim de persoane care nu au nevoie de a se imbogati din moment ce controleaza banii incepand cu fabricarea lor. Un debit prin natura sa vine restituit. Atunci ce interes ar avea acesti domni ai bancilor de a primi inapoi munti de hartie fara valoare? Si daca nu am putea sa plati ce ne-ar putea cere in schimb? Deci, din realitatea fapteleor, ne dam seama ca acest sistem practicat de toate bancile lumii este in realitate sistemul modern de sclavie. Ganditi-va! Ce fac oamenii cand au imprumuturi? Isi cauta un loc de munca ca sa poata plati debitul. Dar daca banii se creaza numai cu ajutorul imprumuturilor cum poate fi societatea libera de debit? Nu poate, acesta este punctul.

Este frica de a ramane fara propriul patrimoniu cea care ne insoteste in lupta de a tine pasul, pe care debitul si inflatiea ni le impune din cauza acestui sistem. Toate acestea combinate cu lipsa monedei cauzate de plata intereselor care nu vor putea niciodata sa fie platite ne tine sclavi, legati de salariu, in linie ca si cum am fugi in interiorul unei roti cu miloane de alti oameni ajutiand sa intarim un imperiu de care beneficiaza doar o elita situata in varful piramidei. Deci cand ziua a ajuns la sfarsit: pentru cine lucrezi de fapt? Pentru banci. Banii se creaza din nimic de catre banci si acolo trebuie sa ajunga. Sant ei adevaratii patroni ai lumii impreuna cu multinazionalele care le sustin si cu guvernele care le permit.

Nu fi fericit ca nu ai imprumut in banca pentru ca gresesti. Datorita debitului public pe care nu l-ai facut tu, nu ai chieltuit tu acei bani si nu ai beneficiat tu de ei, TU trebuie sa platesti. Tu platesti oamenii di toate institutiile care se chiama de stat de la politie, jandarmerie, fisc, medici, medicamente compensate de stat s.a.m.d. Tu muncesti doar ca sa platesti cevea ce nu ti-a apartinut niciodata. Statul face datorii cheltuind banii fara nici o socoteala pentru a sta ei mai bine; fericiti ca acei bani ai sa fii tu cel care ii vei da inapoi, nu ei.

Daca banca era a statului, batea moneda si crea un patrimoniu, DAR CUM NU ESTE creaza saracie. Cum? Simplu. Ca sa creezi bani iti trebuie o ordinara foaie de hartie pe care tu scrii de cat veri sa fie acea banconota, de 10, 100 euro.. si care costa la final 0,07 centi de euro. Cand banca este a statului, a poporului, statul ia aceste bilete la valoarea lor reala cre este o,007 centi din banca, cum facea Ceausescu. Cand banca este privata, iti da banii la valoarea care este scrisa pe banconota adica 10, 100, 500 euro, iar diferenta de valoare este beneficiul ei. Deci daca tie iti da 100 euro, ea castiga 99.03 euro la acea singura bucata de hartie. Dar mai e ceva. Cand ii dai hartia inapoi ii dai 100 de euro plus taxa de interese, de dobanda. Deci iata inca un mod de a castiga. Daca taxa e de 2,5 % primeste inapoi 102,5 euro.

In vechiul sistem de sclavie era obligatoriu ca fiecare persona sa aiba o casuta si mancare in timp ce acest furt modern care in romaneste nu are corespondenta cu nici un termen lingvistic pentru ca nimeni nu vrea sa se stie ca BNR este o banca privata si datorita carui motiv poporul a ajuns la limita saraciei se chiama in italiana signoraggio bancario. Acest sistem in ziua de astazi obliga persoanele sa se descurce asa cum pot, in cea mai totala singuratate si disperare. Este unul dintre cele mai ingenioase sisteme de furt pentru manipularea sociala din toate cate au fost create.