- “Ca toata stralucirea de lumina ce pleaca de la Tatal, revarsand-se asupra noastra cu bunatate, ne indreapta din nou in sus, cu o putere ce unifica, si ne intoarce spre unitatea Tatalui celui ce strange la sine si spre simplitatea Sa ce indumnezeeste. Caci din El si spre El sunt toate (Rom. VI, 36), precum spune cuvantul cel sfant” (I,1).
- “Fericirea divina este asadar curatire sfanta, iluminare si perfectiune si mai presus de curatire si de lumina ea este obarsia primordiala si deplina a toata perfectiunea” (III,2), asa incat toate curatirile, iluminarile si perfectiunile pornesc din Dumnezeu, Izvorul a toata sfintenia si perfectiunea (VIII, 2), iar curatirea, luminarea si desavarsirea nu sunt altceva decat comunicarea cu fiinta dumnezeiasca” (VII, 3).
- “Dar ierarhiile ceresti s-au invrednicit de comuniunea lui Iisus, lumina Tatalui cea adevarata, care lumineaza pe tot omul ce vine in lume, nu prin mijlocirea imaginilor lucrate cu sfintenie …, ci apropiindu-se de El cu adevarat prin participarea nemijlocita la cunostintele luminii lui, celor ce indumnezeiesc, ca lor le este dat, in gradul cel mai mare sa participe printr-o putere nemijlocita la virtutile lui cele divine si de oameni iubitoare” (I, 2; VII, 2),”transformandu-se pe cat cu putinta, dupa propria lui lumina, prin iubirea cea indreptata in sus catre Dansul… Caci raza aceasta fericita si divina a Tatalui care este Iisus, nu pierde niciodata ceva din simplitatea unificatoare ce-i este proprie ei, atunci cand se multiplica, asa cum se cuvine bunatatii sale, in scopul unei adoptari inaltatoare de suflet si unificatoare si se revarsa asupra fiintelor ce sunt conduse de Providenta, ci ramane in sine neclintita, intr-o identitate neschimbata, fixata in chip unitar, iar pe cei ce privesc spre ea ii atrage in sus precum se cuvine, potrivit firii sale, si-i unifica in a sa unitate care simplifica…, acomodata firii prin forma cea parinteasca adica imprejurarilor noastre” (I.2).
- “Toata lucrarea ierarhiilor ingeresti se imparte asadar in primirea si comunicarea sfanta de netulburata curatenie, de lumina divina si de cunostinta desavarsita” (VII,2), fiindca “printr-o anumita randuiala si prin imitarea de Dumnezeu, ingerii sunt un mijloc de a comunica lumina cea dumnezeeasca celorlalte fapturi” (XIII, 3). Ierarhia ingereasca e astfel o intocmire sfanta, de cunostinta si de lucrare, care duce pe cat se poate, la asemanarea si la unirea cu Dumnezeu, avand pe Dumnezeu de conducator a toata stiinta si lucrarea sfanta, iar ca model neclintit, frumusetea cea prea dumnezeiasca. Ingereasca ierarhie o imita pe aceasta, pe cat este cu putinta si desavarseste pe membrii ei pana a-i transforma in chipuri divine, in oglinzi curate si fara pata care sa fie in stare sa primeasca in ele razele ce pornesc din obarsia luminii divine, in oglinzi care in chip sacru fiind pline de stralucirea cea luminoasa sa poata din nou lumina, la randul lor, fara pisma, treptele urmatoare ale fapturilor, asa cum se cuvine, dupa randuielile dumneziesti” (III,1-2).
-”Trebuie, asadar ca cei ce se curatesc sa ajunga la o purificare deplina si sa fie liberati de toata amestecarea cea nepotrivita, cei ce se lumineaza sa se umple de lumina divina si sa se inalte cu ochii cei prea sfinti ai duhului, pana la obisnuinta si indemanarea contemplativa, iar cei ce se desavarsesc fiind scosi din starea de imperfectiune sa fie facuti partasi ai stiintei celei desavarsite a tainelor sfinte. Pe de alta parte, trebuie ca cei ce pot savarsi curatirea, avand belsug de curatire, sa comunice si altora din neintinarea lor proprie ; cei ce pot lumina ca spirite mai ascutite, ce sunt proprii prin firea lor sa primeasca si sa comunice lumina si fiind plini de Duhul Sfant in chip cu totul fericit, sa reverse din stralucirea ce inunda intreaga lor fiinta si asupra celor ce sunt vrednici de lumina ; iar cei ce, in sfarsit, lucreaza desavarsirea, trebuie sa desavarseasca pe cei ce cauta perfectiunea, prin consacrarea lor intru totul sfanta, in cunostinta si intuirea tainelor celor sfinte, ca unii ce sunt inzestrati cu stiinta predarii celei perfecte” (III,3).
(N. B. Ingerii sunt deci imitatori si conlucatori ai lui Dumnezeu la intreita lui lucrare in lume). (Din Dionisie Areopagitul, Ierarhia cereasca).
2. – Cele doua lucrari dumnezeiesti: directa, prin har ; mijlocita prin ingeri: Fiecare treapta a randuielii ierarhice se inalta potrivit cu rangul ei corespunzator, pana la conlucrarea cu Dumnezeu, desavarsind prin gratia si puterea lui Dumnezeu acele lucruri care revin Divinitatii, dupa fiinta sa, intr-un chip ce depaseste cu mult propria noastra fire, si sunt facute de Dansa in mod mai presus de fire, iar prin institutia ierarhiei ne sunt facute cunoscut in mod exterior, in scopul unei asezari cat mai fidele a duhurilor celor iubitoare de Dumnezeu”.
(N. B. Ierarhia si harul direct sint doua cai ale lucrarii lui Dumnezeu in lume, doua cai complementare). (Din Dionisie Areopagitul, Ierarhia cereasca, III, 3 ).
3. – Dumnezeu lucreaza prin ingeri ca prin niste preoti : Dumnezeu, fiind cauza a toata purificarea, curata pe toti ; ca sa fiu mai limpede, voi intrebuinta insa un exemplu obisnuit : dupa cum atunci cand ierarhul nostru curata si lumineaza prin diaconii si preotii sai, se spune ca el insusi e cel ce curata si lumineaza, tot astfel si ingerul savarseste in chip tainic purificarea : el refera la Dumnezeu, ca obarsie, propria sa stiinta si putere de curatire, ca si cum ar spune cineva ca ingerul invata asa : Principiul cel mai inalt al purificarii ce am savarsit intru tine, esenta ei, savarsitorul ei, este Acela care a chemat la existenta si pe cele mai alese naturi si le tine in jurul sau, in randuiala neclintita, ferindu-le de orice schimbare sau cadere si indemnandu-le sa participe in chip nemijlocit la lucrarea lui proprie, cea purtatoare de grija”. (Dionisie Areopagitul, Ierarhia cereasca, XIII.4)
4.- Cele trei directii ale lucrarii ingerilor: “Tuturor fiintelor ceresti le revin in mod firesc urmatoarele lucrari: a se indrepta si avanta spre cele de sus (spre Dumnezeu) ; a se misca necontenit in jurul lor, pastrandu-si propriile puteri (grija de propria lor stare si relatiile cu ceilati ingeri) si a participa cu grija lor la conducerea celor ce stau sub ele printr-un fel de proces comunicativ (grija de restul fapturilor).
Aceste lucrari revin tuturor fiintelor ceresti in chip nemincinos: celor superioare in chip deplin, iar celorlalte numai partial si intr-un grad mai mic”. (Dionisie Areopagitu Ierarhia cereasca, XV, 1).
5. – Nici ingerii nu cunosc esenta lui Dumnezeu, asa cum este: “Cand vezi pe icoana serafimii, zburand in jurul tronului de slava al Dumnezeirii si ascunzandu-si cu aripile ochii, picioarele, spatele, fata si facand sa rasune cerul de strigatele lor, nu-ti inchipui ca ei au, cu adevarat, picioare si aripi, duhuri fiind ei ; intelege ca aceste inchipuiri vor sa arate firea cu neputinta de cuprins si de inteles a Celui asezat pe tron (Isaia VI, 2,). Fiindca si pentru ei Dumnezeu este cu neputinta de inteles si de cuprins”.
- “Dumnezeu face pogoramant ca sa se arate la masura noastra, dar nimeni niciodata nu l-a vazut asa cum este El… Face pogoramant si Heruvimii tremura ; face pogoramant si muntii fumega ; face pogoramant, si marea se usuca ; face pogoramant si cerul se tulbura ; de n-ar face pogoramant, cine ar putea suferi vederea lui Dumnezeu ?”
-”Dumnezeu nu sade, nu sta asezat pe un tron, nu-i ingradit intr-un loc. Dar chiar cand ni-l inchipuim sezand, stand pe tron in mijlocul ingerilor (inchipuire a unui Dumnezeu care se pogoara la masura noastra, dar care de fapt nu sta pe tron), ingerii acestia nu-l pot privi, din neputinta de a suferi stralucirea de fulger a Domnului. Ei isi deschid aripile si-si acopar ochii cu ele. Singurul lucru de care sunt in stare este sa-l preamareasca, sa-i cante, sa faca sa rasune, cuprinsi de uimire, tainicul cant prin care il preainalta. Si tu nu dai inapoi, tu nu te acoperi, tu nu te ingropi sub pamant, tu care cu atata cutezanta vrei sa pricepi purtarea de grija a acestui Dumnezeu, a carui maretie ramane ascunsa si cu neputinta de rostit si de inteles chiar si pentru ingeri ?
Tainele Tatalui nu sunt cunoscute cu adevarat decat de Fiul si de Duhul Sfant: nimeni altul nu le poate patrunde”. (Sf. Ioan Hrisostom, a II-a Omilie asupra lui Eutropiu, 10; Omilie contra celor ce se smintesc, 3).
6. – Ingerii se curata de nestiinta: “Vei zice ca din ierarhiile ceresti lipsesc cu totul cetele ce se curatesc, pentru ca nu-i ingaduit, nici adevarat sa spui ca exista vreun ordin ceresc care sa nu fie curat… Cu toate acestea se poate spune intr-un inteles sfant, despre cereasca ierarhie, ca pentru toate treptele inferioare curatirea sta in aceea ca ele sunt luminate de Dumnezeu asupra unor lucruri ce nu le-au cunoscut pana atunci, ajungand prin aceasta la o intelegere si mai deplina a cunostintelor dumnezeiesti, si fiind curatite de nestiinta celor ce nu le cunoasteau inca… Astfel sunt in ierarhia cereasca cete ce se lumineaza si se desavarsesc, intrucat cetele cele mai inalte si mai indumnezeite curata cetele inferioare lor de orice nestiinta, umplandu-le de iluminarile cele prea divine si desavarsindu-le in stiinta cea mai sfanta dintre toate, a cunostintelor dumnezeiesti” (Dionisie Areopagitul, Ierahia Bisericeasca. VI,3).
7. – Ingerii sporesc in dragoste si in cunoastere: “Toate fiintele zidite au capatat de la Facatorul o randuiala a vietii lor si un inceput, iar pentru unele a fost hotarat si sfarsitul plinire virtutii nu are hotar: la tot sfarsitul am vazut sfarsit, numai porunca Ta sfarsit nu are (Ps. 118, 96). Daca lucratorii cei buni vor pasi din puterea lucrarii, in puterea vederii ; daca dragostea niciodata nu inceteaza si daca Dumnezeu pazeste intrarea fricii tale si iesirea dragostei tale (Ps. 120, 8), apoi e limpede ca si plinirea dragostei e fara de hotar si niciodata nu vom inceta sa sporim in ea nici in veacul acesta, nici in cel viitor, prin lumina primind o noua lumina a intelesurilor. Si macar ca unii vor socoti lucru de mirare ce vorbim acum, incredintandu-ma insa din marturiile aduse, voi spune, o, fericite Parine, ca si ingerii, aceste fiinte fara de trupuri, nu petrec tara de sporire, ci mereu adauga slava la slava si pricepere la pricepere”. (Sf. Ioan Scararul. Cuvantul XXVI, 152).
8. – Cantecul ingerilor. -”(Scriptura) a descoperit oamenilor imnele ingeresti in care se arata in chip sacru covarsirea luminarii lor celei prea inalte. Fiindca unii din ei, ca sa vorbim poetic, striga asemenea glasului de ape multe: Binecuvantata este-slava Domnului in locul sau (Ezech. III,12) ; altii insa inalta acel mult vestit si prea-cuvios cantec de lauda : Sfant, Sfant, Sfant Domnul Savaot, plin este tot pamantul de slava lui (Isaia VI, 3). Din aceasta se vede, ca sa vorbim pe scurt, ca se cuvine pe dreptate ca divinitatea, ca una ce merita cinstire si trebuie a fi laudata si proslavita mai presus de orice, sa fie cunoscuta si preamarita pe cat cu putinta de duhurile cele de Dumnezeu purtatoare. Caci acestea formeaza, precum spun Scripturile, locurile cele divine de odihna, ale Dumnezeirii. Dar cantecul de lauda al acestei ierarhii ne mai invata ca divinitatea este o monada si o unitate in trei ipostase ce-si revarsa Providenta sa cea bogata in iubire asupra intregii fapturi, de la fiintele cele mai presus, de ceruri pana la lucrurile cele mai indepartate ale acestui pamant pentru ca ea este obarsia si cauza oricarui lucru si cuprinde totul intr-un chip mai presus de fiinta, intr-o imbratisare neinteleasa”. (Dionisie Areopagitul, Ierarhia cereasca, VII, 4).
- “Trei mai ales laude si slavoslovii sunt, cu care slavoslovesc pe Sfanta Treime cele noua cete ale ingerilor. Si cea dintai ierarhie, a Scaunelor, Heruvimilor si Serafimilor lauda prin : Ghel, Ghel, care iesea din roatele Heruvimilor, dupa Ezechil (X, 13) si inseamna preschimbare si descoperire. Iar cea de-a doua ierarhie, a Domniilor, a Puterilor si a Stapaniilor, lauda aduce : Sfant, Sfant, Sfant. Iar cea de-a treia, a Incepatoriilor, Arhanghelilor si ingerilor, lauda aduce: Aliluia”. (Din Sf. Nicodim Aghioritul, Razboiul Nevazut, I, nota la cap. 33).
9.- Sfintele ierarhii la lucru -“Cele noua cete despartite sunt in trei ierarhii, care cate trei cete cuprind fiecare…. Mai sus si mai aproape de Prea Sfanta Troita sunt: Serafimii, Heruvimii si Scaunele. Si mai intai Facatorului si Ziditorului ii stau inainte iubitorii de Dumnezeu Serafimi, cei cu cate sase aripi, precum a vazut Isaia, care a zis : Serafimii stau imprejurul lui, sase aripi la unul si sase aripi la altul (Isaia VI, 2). Si sunt in chipul vapaii, ca unii ce fara mijlocire stau inaintea aceluia de care se scrie: Dumnezeul nostru este foc mistuitor (Evrei XII, 29); Scaunul lui para de foc, iar imbracamintea slavei Domnului ca focul invapaind (Dan. VII,9). Cu acest fel de slava Serafimii, stand inainte, in chip de foc, dupa cel ce a zis : Cel ce faci pe ingerii tai duhuri si slugile tale para de foc (Ps. 103,4). Si ard cu vapaia dumnezeiestii iubiri si pe altii ii aprind catre dumnezeiasca dragoste, precum si numele lor ii arata, ca in limba evreiasca Serafim se talcuieste cel ce aprinde sau incalzeste”.
- “Iar dupa Serafimi, lui Dumnezeu celui, a toate vazator care locuieste intru lumina neapropiata, ii stau inainte de Dumnezeu inteleptitii Heruvimi cei cu ochi multi, intru luminare nesupus, care mai mult decat alte cete mai de jos, stralucesc totdeauna cu lumina intelegerii si cunostintei lui Dumnezeu si cu tainele lui Dumnezeu si ale stiintei adancului intelepciunii luminandu-se si pe altii lumineaza. Ca numele lor Heruvim intru aceeasi limba evreiasca se talcuieste : multa intelegere sau varsare de intelepciune. Ca prin Heruvimi si la altii se varsa intelepciunea si se da ochilor mintii luminare spre vederea si spre cunostinta de Dumnezeu”.
- “Apoi Celui ce sade pe scaun inalt si prea inaltat ii stau inainte purtatorii de Dumnezeu, Tronurile, ca pe dansii ca pe niste scaune intelegatoare se odihneste Dumnezeu duhovniceste. Iar purtatori de Dumnezeu se numesc nu cu fiinta, ci cu darul si cu slujirea… Ca si trupul lui Hristos a fost purtator de Dumnezeu… ca unul ce purta pe Dumnezeu-Cuvantul cu unirea cea nedespartita dupa fiinta si dupa ipostas… Iar Tronurile, nu dupa fiinta, ci dupa darul cel dat lor la o slujba ca aceasta. Deci cu negrait chip odihnindu-se Dumnezeu pe dansele, randuieste judecatile sale cele drepte, dupa zisa lui David : Sezuta-i pe scaun cel ce judeci cu dreptate (Ps. IX,5). Pentru aceasta straluceste intru dansii mai ales dreptatea judecatilor lui Dumnezeu. Si slujesc judecatii lui Dumnezeu celei drepte si o proslavesc pe dansa si varsa puterea dreptei judecati peste scaunele judecatorilor acestor de jos dand stapanitorilor a face judecati drepte”.
- “Iar intru cea de mijloc ierarhie asijderea trei sunt cetele sfintilor ingeri: Domniile, Puterile, Stapanirile. Si se numesc Domnii, pentru ca domnesc peste ceilalti ingeri care sunt sub dansii, ei slobozi fiind si lepadand toata temera cea de rob, eu voie sloboda si cu bucurie slujesc neincetat Domnului. Si varsa peste stapanii cestor de jos, care sunt pusi de la Dumnezeu, puterea unei stapaniri cu buna intelegere a iconomiei celei intelepte, pentru ca bine sa domneasca peste lucrurile si tarile care le sunt lor incredintate. Si inca invata a stapani simturile, a smeri poftele cele fara de randuiala dintru sine si patimile si pe trup a-l face rob duhului si a domni peste voia sa si a fi mai presus decat toata ispita”.
- “Iar Puterile umplandu-se de dumnezeiasca putere slujesc voii celei tari si puternice a Domnului lor Celui atotputernic, fara de zabava si fara de osteneala savarsind-o pe dansa. Si fac minuni prea mari si acelasi dar al facerilor de minuni il varsa peste placutii lui Dumnezeu care sunt vrednici darului acestuia ca sa faca ei minuni si sa tamaduiasca toata durerea si mai inainte sa graiasca ceie viitoare. Si ajuta Sfintele Puteri oamenilor celor ce se ostenesc si sunt insarcinati spre purtarea jugului celui pus asupra lor ori in ce fel de ascultare ca sa fie puternici a implini chemarea lor si a purta neputintele, celor neputinciosi. Si intaresc pe tot omul spre rabdare ca sa nu slabeasca in scarbe si ca intru tarie cu marime de suflet si cu puternica barbatie sa rabde toate cele ce vin asupra noastra si cu smerenie pentru toate sa multumeasca lui Dumnezeu celuia ce toate le randuieste spre folosul nostru”.
- “Iar Stapanii se numesc ca au stapanire peste diavoli ca sa alineze stapanirea cea draceasca si sa potoleasca ispitele cele aduse de dansii asupra oamenilor si a nu da lor slobozenie ca sa vatame pe cineva atat pe cat le-ar fi voia, ca intaresc pe nevoitorii cei buni intru nevointele si ostenelile cele duhovnicesti, pazindu-i pre dansii ca sa nu se pagubeasca de imparatie, iar celor ce se lupta cu patimile si cu poftele, le ajuta in ziua razboiului a goni gandurile cele rele si a birui asuprelile vrajmasului…”.
- “Asijderea si intru ierarhiile cele mai de jos, trei cete sunt: Incepatoriile, arhanghelii, ingerii. Incepatorii se numesc ca sunt mai mari peste ingerii cei de jos, rinduindu-i pre dinsii spre implinirea dumnezeestilor porunci. Si le este lor incredintata-indreptarea a toata lumea si pazirea tuturor imparatiilor si a domniilor pamanturilor si a tuturor noroadelor, a neamurilor si a limbilor. Ca fiecare imparatie si neam si limba are deosebi ei pazitor si indreptator pe un inger dintru aceeasi ceata cereasca ce se zice incepatorii. Acestei cete slujba ii este a invata pe oameni ca sa dea datornica cinste la tot incepatorul dupa vrednicia dregatoriei lui. Si acesti ingeri la treptele dregatoriilor celor cinstite inalta pe cei vrednici si-i povatuesc pe dansii, ca nu pentru al sau castig si singura chiverniseala si pentru iubirea de cinste si slava cea desarta sa se suie la vreo incepatorie. Ci pentru singura cinstea lui Dumnezeu si pentru latirea si inmultirea sfintei laude lui si pentru folosul celor de aproape, slujind deobste tuturor trebuintelor celor de sub stapanirea lor”.
- “Iar Arhangheli se numesc acei mari biruitori care vestesc tainele cele mari si preaslavite si acestora le este slujba a descoperi proorociile si luminarile si cunostintele si intelegerile voii lui Dumnezeu. Iar Sf. Grigorie Dialogul zice ca arhanghelii inmultesc sfanta credinta intru oameni, luminand mintea lor cu lumina intelegerii Sfintei Evanghelii si descoperindu-le lor tainele credintei celei drepte…”.
- “Iar ingerii intru ostile cele ceresti sunt mai jos decat toate cetele si mai aproape de oameni; acestia tainele lui Dumnezeu cele mai mici si vointele lui vestesc oamenilor si ii povatuiesc ca sa vietuiasca cu fapte bune si cu dreptate, dupa Dumnezeu. Si sunt pusi ca sa ne pazeasca pe noi pe fiestecare credincios. Deci, pe cei ce stam, ne tin ca sa nu cadem, iar pe cei ce cadem, ne ridica sa ne sculam, si niciodata nu ne lasa pe noi, macar de gresim, ca totdeauna gata sunt a ne ajutat noua, numai de vom vrea singuri noi”.
- “Si toate cetele cele mai presus de ceruri de obste ingeri se numesc ca numele acesta inger, nu este nume al firii lor, ci al slujirii. Ca toti slujesc poruncii lui Dumnezeu, dupa cea scrisa : Au nu sunt toti… duhuri slujitoare trimitandu-se spre slujire ?
(Evrei I, 14). Dar despartite si nu intocmai le sunt slujbele lor”. Din Vietile Sfintilor de Neamt, la 8 noiembrie).
10. – Bucuria ingerilor. -”Cetele ceresti sunt cu totul straine de placerea patimasa care este fireasca noua. Ele se bucura insa impreuna cu Dumnezeu de aflarea celor pierduti (Luca XV, 19,32) ca unele ce iau parte la dumnezeiasca desfatare si la bucuria cea buna si fara pasiune pentru grija si mantuirea acelora ce se intorc la Dumnezeu, asemanandu-se cu acea bucurie negraita de care s-au impartasit adesea si oamenii cei sfinti cand, prin mijlocirea lucrarii lui Dumnezeu, au primit asupra lor revarsarea dumnezeiestilor iluminari” (Dionisie Areopagitul, Ierarhia Cereasca, XV, 9)
11. – Diavolul si omul. -”Diavolul neincetat lucreaza sa impiedice mantuirea noastra si nu pentru folosul sau, fiindca, dimpotriva, cu ravna lui isi mareste osanda ; si furia lui merge pana acolo ca adesea incearca si lucruri peste putinta, atacand nu numai pe cei de care-i incredintat ca-i va zdruncina si-i va dobori, ci pana si pe aceia care s-au dovedit destoinici sa-i strice toate uneltirile. Auzind intr-o zi lauda patriarhului Iov de la Cel ce cunoaste toate tainele, si-a inchipuit ca va izbuti sa-l clatine. Si din ziua aceea n-a incetat sa puna toate in miscare, sa rascoleasca toate, cautand sa-l faca sa cada. N-a deznadajduit nici chiar dupa ce Dumnezeu a dat virtutilor acestui om drept cea mai covarsitoare marturie”. (Omilia I despre Lazar, 3).
- “Poate oare sufletul omului pacatui daca nu i se face sila ? Sufletele pacatuiesc liber si de bunavoia lor ; ele se dau singure pacatului : nu sunt nici constranse, nici sub tiranie. Ne-o dovedeste pilda tuturor celor ce au infrant uneltirile diavolului : zadarnic a rascolit si a prabusit toate, diavolul n-a putut indupleca pe Iov sa rosteasca un singur cuvant de blestem. E limpede, asadar, ca noi suntem stapani sa primim sau nu indemnurile diavolului si ca nu induram din partea lui nici sila, nici tiranie”. (Omilia II despre Lazar, 2).
- “Asa ca va indemn sa cugetati la aceasta si sa aveti neincetat in minte ca nu trebuie sa dam niciodata vina pe diavol, ci pe lipsa noastra de vointa. Cand spun aceasta, nu o fac spre a-l scuti pe el de invinuire ; departe de mine ; ca el umbla ca un leu rapitor, strigand si cautand sa inghita toate. Dar vreau sa va intaresc, vreau sa nu va socotiti la adapost de invinuire voi, care, din vina voastra, cadeti atat de lesne in pacat, vreau sa incetati a rosti cuvinte necugetate ca acestea : De ce a ingaduit Dumnezeu acestei fiinte raufacatoare sa ne doboare si sa ne calce in picioare ? Asemenea cuvinte sunt de-a dreptul nebune : Cum sa ne miram, cand Dumnezeu a ingaduit diavolului sa ne atace, dimpotriva, tocmai in vederea mantuirii noastre, si anume ca sa ne trezeasca din lene si sa afle prilej de a ne incununa?” (Omilia 23 la Geneza, 3).
-”Poate ma vei intreba, de ce oare Dumnezeu n-a nimicit pe diavol din clipa cand a pacatuit ? Iti voi raspunde ca e aici o lucrare a Providentei fata de noi. Intrebarea ta ar fi intemeiata in adevar, daca acest duh rau ar putea sa ne subjuge cu sila. Dar de vreme ce el nu poate folosi contra noastra decat armele momelii si indemnului si de vreme ce noi putem respinge ispititoarele lui ademeniri, de ce vrei tu sa ne lipsesti de o pricina de vrednicii si sa tai cauza cununilor noastre ?… Dumnezeu ingaduie diavolului sa ispiteasca pe om, cu scopul ca cel pe care el i-a invins, sa-l poata la randul lor birui… Dar vei zice: nu toti vor fi biruitori. Negresit, dar e vina lor… Fiindca pacatosul pe care diavolul il sfasie, e mult mai putin biruit de forta superioara a vrajmasului, cat de propria lui lipsa de vointa… E drept, diavolul e un duh rau, dar noi il putem sili sa ne faca mult bine, cu toata vointa lui cea rea… Daca umblam cu paza, el serveste la inaintarea noastra spirituala”. (Cartea 1 catre Stagir, 4).
- “Cand Adam, in mijlocul desfatarilor raiului a cazut, nu a fost oare aceasta din cauza slabiciunii voii lui ? Si cand Iov, cu toate nenorocirile care-l inconjurau si-l apasau, a ramas in picioare, tare si nezdruncinat, nu-i invederat oare ca aceasta a fost din cauza treziei vointii lui ? Acesta ne da si mai mare indrazneala sa stam in fata diavolului”. (Omilia III despre diavol, 4).
- “Dar, veti zice, daca pricina raului este in noi, trebuie oare sa intelegem ca ne putem pierde si fara mijlocirea diavolului? Asa si este: multi se pierd in afara de orice inraurire a diavolului. Da, diavolul nu face tot raul ; lipsa noastra de vointa, singura, este cauza multor rele ; sau daca e la mijloc si lucrul diavolului, noi insine i-am dat prilejul lucrarii. Spuneti-mi, in ce clipa diavolul a avut putere asupra lui Iuda ? – Cand Satan, imi veti raspunde, a intrat in el. Dar ascultati din ce pricina a intrat: pentru ca era furt si lua din argintul milelor. Iuda insusi, asadar, a deschis lui Satan intrarea. Asa ca nu diavolul e adevarata pricina a raului, ci noi, care il chemam si il primim intru noi… Sa fim treji, asadar, fara incetare asupra noastra si pana si cursele diavolilor se vor intoarce spre slava noastra… Sa nu ne inselam singuri : daca suntem treji, diavolul nu va fi niciodata in noi pricina a raului; dimpotriva…” (Omilia 54 la Faptele Apostolilor, 3). (Din Cuvintele Sf. loan Hrisostom).
12. Lucrarile vrajmasului. -”Zis-a un batran : de voiesti sa traiesti dupa legea lui Dumnezeu, omule, vei afla ajutator pe Puitorul de lege ! Iar de voiesti sa nu asculti poruncile lui Dumnezeu, vei afla pe diavolul ajutand la caderea ta. A zis iarasi: da vointa si ia putere” (Pateric, Cap. XXII, 2).
- “Unui frate oarecare i s-a aratat diavolul intr-o noapte in chip de inger luminat si i-a zis lui : Eu sunt Gavriil si sunt trimis sa-ti aduc o veste buna. Iar fratele i-a raspuns lui : Cauta ca vei fi trimis la altii, ca eu sunt pacatos si nu sunt vrednic sa vad inger. Aceasta el zicand, indata a pierit vicleanul dinaintea lui si a fost nevazut”. (Pateric, cap. VII, 5).
“A zis iarasi maica Teodora ca era un frate care de multimea ispitelor zicea : ma duc de aici. Si dupa ce si-a pus sandalele in picioare, a vazut pe alt om ca-si punea si el sandalele lui si a zis catre fratele omul acela : Au nu pentru mine pleci ? Iata eu merg mai inainte decat tine, ori unde vei merge. Si acest om era dracul, care ii facea lui ispitele”. (Pateric, pentru Maica Teodora, 7).
- “Un frate a intrebat pe un batran zicand : pentru ce cand stau la rugaciune mai mult ma trage gandul la alte griji ? Si a raspuns batranul : diavolul dintru inceput nevrand sa se inchine Dumnezeului tuturor, s-a lepadat din ceruri si strain s-a facut de imparatia lui Dumnezeu. Pentru aceasta si pe noi ne sileste a ne trage de la rugaciune la alte zabavi, vrand sa lucreze si intru noi ceea ce a patimit el”. (Pateric, cap. XXII, 9).
“Ziceau unii din batrani: cand vei acoperi ochii boului, atunci se suceste si umbla, plecandu-se intru toate oranduielile fierarului, iar de nu ii vei acoperi ochii, nu se supune.
Asa si diavolul : de va apuca a inchide ochii omului, il duce la tot pacatul, iar de se vor lumina ochii lui, lesne va putea scapa de mestesugurile vicleanului” (Pateric, Cap.XXIII, 10).
- “Graiau batranii : trei puteri ale satanei sunt care merg inaintea a tot pacatului: uitarea, negrija si pofta. Ca daca vine uitarea, naste negrija si negrija naste pofta. Cel ce nu vine intru uitare, nu cade intru negrija, iar cel ce nu cade in negrija, nu vine la el pofta si cel ce nu pofteste nu cade niciodata cu darul lui Hristos”. (Pateric, III, 7).
- “Spuneau parintii pentru un batrin oarecare ca sedea in chilia lui si, nevoindu-se pentru mantuirea lui, vedea aievea pe diavolul, umbland si il hulea pe el. Iar diavolul, vazandu-se batojcorit de multe ori de batran, odata s-a aratat lui, zicand : Eu sunt Hristos. Iar batranul, vazandu-l pe el si-a inchis ochii sai. Zis-a lui diavolul: Pentru ce iti inchizi ochii ? Cauta de ma vezi, ca eu sunt Hristos. Raspuns-a batranul: Eu nu voi sa vaz pe Hristos cu ochii mei in lumea aceasta. Aceasta auzind diavolul, s-a tacut nevazut”. (Pateric, Cap. VII, 6).
13. Deosebirea duhurilor -“Numai cei desavarsiti pot cunoaste intotdeauna care gand vine in suflet de la constiinta, care de la Dumnezeu si care de la draci. Caci de la inceput dracii ne dau noua in ascuns nu numai lucrurile cele rele. De aceea si lucrul acesta este foarte intunecat”. (Cuv. XXXVI, 186).
- “Nu te mira ca dracii in chip ascuns adesea ne dau si ganduri bune, iar pe urma ne vorbesc impotriva prin alte cugete. Acesti vrajmasi ai nostri au de gand sa ne castige, incredintandu-ne prin acest viclesug ca ei cunosc si gandurile inimii noastre”. (Cuv. XXVI, 153).
- “Dracii adeseori se prefac in ingeri de lumina si iau chipul mucenicilor si ne arata noua in vis cum ca am venit la ei ; iar cand ne trezim, ne umplu de bucurie, si de inaltare. Acest lucru sa-ti fie drept semn ca esti inselat ; ca ingerii ne arata chinurile, infricosata judecata si despartirile, iar dupa ce ne trezim, ne umplu de frica si de mahnire. Daca ne vom supune dracilor in vis, ei si in timpul de veghe isi vor bate joc de noi. Cine crede in vise, acela e cu totul neiscusit; iar cine nu le da crezare, acela este filozof. Deci sa crezi numai in visele care-ti vestesc chinurile si judecata, iar daca te aduc la deznadejde, acela sunt de la draci”. (Cuv. III, 28).
- “Un suflet destoinic ii ridica pe draci la lupta impotriva sa, iar cu inmultirea luptelor se inmultesc si cununile. Cel neranit de vrajmasi nu capata nici o cununa, iar cine din caderile ce i se intampla nu slabeste cu duhul, pe acela il vor lauda toti ingerii ca pe un ostas viteaz”. (Cuv. XXVI, 1956). (Din cuvintele Sf. Ioan Scararul).
14. Dreapta cinstire a ingerilor. -”Credinta rea a inchinarii de ingeri se inmultise in zilele Sfintilor Apostoli, pe care dezradacinand-o, Sf. Pavel graieste in trimiterea sa cea catre
Coloseni : Nimenea pe voi sa nu va amageasca, dupa capul lui, intru smerita cugetare si intru slujba ingerilor, cele ce nu stie invatand, in desert umflandu-se in mintea sa si necinstind Capul, adica pe Hristos (Col. II, 18).Ca erau intru acea vreme oarecare eretici aratandu-se cu chipul smeriti si cu mandrie parandu-li-se ca urmeaza ingerilor, prin infranare si prin viata curata, care si invatau asemenea inchinaciune a face ingerilor, precum si insusi lui Dumnezeu. Dupa aceia s-au sculat altii care ziceau ca ingerii sunt ziditori ai fapturii celei vazute, mai sus si mai cinstiti decat Hristos Fiul lui Dumnezeu, ca niste fara de trupuri, iar pe Mihail il graiau ca este Dumnezeu al evreilor. Iar altii, dandu-se vrajitoriilor si pe norod inseland, sub numele ingerilor chemau pe draci de le slujeau lor, numindu-i pe dansii ingeri, iar mai virtos in Colose care este sub Mitropolia Laodiceei se inmultise un eres ca acesta si de la multi se savarsea in taina paganeasca inchinare de ingeri care, asemenea cu inchinarea de idoli era. Pe aceasta soborul Sf. Parinti cel de loc din Laodiceea (360) o a blestemat si o a dat anatemei. Si blestemata si lepadata fiind acea rea credinta a inchinarii de ingeri, s-a legiuit buna credinta si vrednica datorie a cinstirii si a praznuirii sfintilor ingeri, ca a unor slujitori ai lui Dumnezeu si pazitori ai neamului omenesc… Si cu vrednica cinstire in 8 zile ale lui noiembrie praznueste sf. pravoslavnica Biserica, aceea ce se lupta, careia ii trebuieste ajutorul lor, cu cantari minunate soborul celor noua cete de ingeri, de vreme ce toate cele noua cete de ingeri se vor aduna in ziua cea ingricosata a judecatii Domnului, care se zice de la dumnezeiestii invatatori ai Bisericii, ziua a opta, ca dupa veacul acesta, care prin zilele saptamanii se intelege, va veni veacul viitor, precum ziua a opta”.
(Din Vietile Sfintilor, 8 noiembrie).
15. – Ingerul pazitor si oamenii. - Dumnezeu a dat fiecarui om, ce vine in lume, un povatuitor nevazut, care-l insoteste pe tot drumul vietii ca Rafail pe Tobie. E slujirea necurmata a ingerilor. Dar cum se petrece oare lucrarea aceasta ocrotitoare de la unul la altul ?
Vietile sfintilor cuprind mii de intamplari, aratand ca faptul se poate petrece uneori ca mijlocirea unei puteri naturale : o piatra sau alte lucruri ucigatoare aruncate asupra noastra, pe care mana lui le indeparteaza ; un pas gresit de care el ne apara ; o otrava pe care el o face nevatamatoare. Pe maini te vor purta, zice psalmul, ca sa nu lovesti de piatra piciorul tau.
Insa ei mai lucreaza si pe cale de sfat deslusit ori de inspiratie. In starea dintai este fericitul Augustin, care aude acel glas staruitor in gradina : Ia si citeste! Si asa sunt toti care s-au intors la Dumnezeu, carora ingerul le-a pregatit intalnirea cu omul, cu cartea, cu faptul trebuincios pentru greutatile lor deosebite si in stare sa le dea dezlegarea. Sau daca nu-i ceva spus lamurit, alteori e o greutate pe suflet, o impingere, o sfasiere, e izbucnirea dintr-odata a unui vazduh de rai, a unei rasuflari de copil, a unei prospetimi de nevinovatie…
Dar mai cu seama exista intre ingeri si noi o legatura statornica. O mana se afla care nu slabeste chiar si cand dormim, mana noastra. Suntem ca bietul orb care nu vede nimic, dar care stie tot ce se intampla celui ce-l calauzeste: merge, se opreste, se intoarce la dreapta, coboara, alearga… si n-am mai simti poate deloc mana pazitoare, de n-ar fi din cand in cand apasarea aceea straina si fara seaman a degetelor ei pe degetele noastre, intre noi e pusa o lege. Suntem ai lui si nu mai poate sa ne paraseasca oricand ar vrea. Trebuie sa mearga pana la capat. In fundul noptii noastre suntem in legatura si unire cu cineva care vede pe Dumnezeu si il priveste prin toti porii fiintei lui. Pe pamantul unde suntem, impartasim bataile inimii acestui frate ceresc, care vorbeste cu Tatal .
Dar oare prin ce se face legatura intre el si noi ? Prin ce suntem legati unul de aitul ? E cu totul altceva decat o legatura de la mana la mana ? E acea lumina din adanc care-i inima curata… Nu-i scris in Evanghelie : Fericiti cei curati cu inima, ca aceia vor vedea pe Dumnezeu ? Ingerul nu inceteaza nicicand sa-l vada. Cand avem si noi inima curata, au disparut toate zidurile dintre duhul care vede si sufletul facut sa primeasca lumina… Dar cand inima nu-i curata, e ca si cand dam ingerului intristat, ca organ de legatura un madular ciung si o mana nesimtitoare… Ce fericire sa-l asculti si cate nu avem a scoate de la el! Asa descoperim, cum zice Apocalipsul, ca masura ingerului e si masura omului. Felul in care mergem e si al nostru, dar e totodata si al lui… El e cel ce mi-a curatit ochii cu fierea Negraitului Peste. El e cel care ma face sa vad toate intr-o fata noua si el face ca sub pasii mei azurul cerului se impleteste cu drumurile cele mai intunecate. El scoate din toate invatamantul si preamarirea si toate, la dreapta si la stanga mea, se fac prin el miscare, idee, asemanare si imn.
Scriptura ne arata ca ingeri pazitori au nu numai oamenii singuratici, ci si adunarile oamenilor. Si acesti ingeri duc inaintea lui Dumnezeu faptele si rugaciunile obstilor omenesti si sunt raspunzatori si de vredniciile, dar si de gresalele lor. (Din Cartea de meditatii)
16. Ingerii in viata oamenilor. -”Sfantul ava Antonie sezand odata in pustie, a venit in lenevire si in multa intunecare de ganduri si zicea catre Dumnezeu : Doamne, voi sa ma mantuesc si nu ma lasa gandurile. Ce voi face in scarba mea ? Cum ma voi mantui ? Si sculandu-se putin, a iesit afara si a vazut pe oarecarele semanand cu sine sezand si impletind o funie, apoi sculandu-se de la lucru si rugandu-se si iarasi sezand si impletind funia, apoi iarasi sculandu-se la rugaciune. Si acesta era ingerul Domnului, trimis spre indreptarea si intarirea lui Antonie. Si a auzit pe inger zicand :”Asa fa si te mantueste! Iar el auzind aceasta, a luat multa bucurie si asa facand, se mantuia”. (Pateric, Ava Antonie, 1).
- “Un batran sedea in pustie departe de apa douasprezece mile. Si mergand intr-o zi sa aduca apa, s-a suparat si a zis : Ce trebuinta este de osteneala aceasta ? Sa viu si sa petrec aproape de apa. Si aceasta zicand intru sine, a simtit pe oarecare venind dupa dansul. Si intorcandu-se a vazut pe cel ce venea dupa el ca ii numara pasii. Si l-a intrebat pe dansul batranul zicand : Cine esti ? Iar el a zis : ingerul Domnului sunt si sunt trimis sa numar pasii tai si sa-ti dau tie plata. Si aceasta auzind batranul, intarindu-se cu sufletul, s-a facut si mai osarduitor. Si a mai adaus inlauntru cinci mile, adica a locuit mai inlauntrul pustiei, departe de apa saptesprezece mile.” (Pateric, cap. XXI, 9).
- “Un batran oarecare sezand singur in chilie s-a bolnavit. Si neavand pe cineva sa-l slujeasca, manca orice gasea in chilie ; si asa a facut multe zile, fiindca nu a venit nimenea la el spre cercetare. Iar dupa ce a trecut treizeci de zile, de vreme ce nu venise nimenea la el, a trimis Dumnezeu pe un inger sa-i slujeasca lui si a petrecut cu el sapte zile. Apoi si-au adus aminte fratii si au venit spre cercetarea lui si batand ei in usa, s-a dus ingerul. Iar batranul striga dinlauntru : Duceti-va de aicea, fratilor ! Iar ei stricand usa au intrat si l-au intrebat pentru ce striga? Iar el a raspuns lor: Treizeci de zile am patimit si nimenea nu m-a cercetat, si iata sapte zile sunt de cand Dumnezeu a trimis un inger de imi slujea si cum ati intrat voi, s-a departat de la mine. Si acestea zicand, a adormit, iar fratii mirandu-se, au proslavit pe Dumnezeu”. (Pateric. Cap. XXVI, 2).
Arhim. Benedict Ghius
sursa: crestinortodox.ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu